Bornheim, 22 mai 2020. Sindicatul FAU Bonn verifică momentan posibilitatea de a deschide 180 de dosare penale împotriva managerul de insolvență ale firmei insolvente „Spargel Ritter“ din Bornheim. Vinerea trecută au intrat în grevă sezonierii români acolo, pentru că managerul de insolvență din Bonn, Andreas Schulte-Beckhausen, nu vroia să dea drum la plata salariilor restante pentru orele muncite. Pe parcursul săptămânii li s-a plătit muncitoriilor și muncitoarelor salariile parțial. Pentru revendicarea tuturor drepturilor sindicatul FAU le-a găsit sezonierilor avocați și va sprijini muncitorii și muncitoarele prin prezența sindicală la firma respectivă. După cum a informat cu ocazia unei conferință de presă, sindicatul presupune că va deschide aproximativ 180 de dosare penale la instanță competentă.
„O clientă și-a luat doar douăzeci la sută din salariul ei. Plata s-a efectuat cash în manieră ,wild west’ la o parcare. A fost nevoie de un efort imens ca eu ca avocatul ei să-o puteam fi alături. Managerul de insolvență nu vrea să le plătească sezonierilor salarile la care au dreptul. Din cauza această vom merge la instanță în toate cazurile, având în vedere că la sectorul agricol profesioniști străini în mult prea multe cazuri sunt tratați în mod ilegal”, spune avocatul Stefan Hübner, care-l consultă pe sindicatul FAU și care le reprezintă pe peste o sută de lucrători de recoltare în instanță.
„Datorită grevei și presiunii publice am reușit în această săptămâna, ca mulți muncitori și muncitoare și-au luat măcar o parte din salariile lor. De asemenea am reuișit să evităm ca peste o sută de persoane să rămâne fără cazare. Managerul de insolvență intenționa să le scoate pe sezonierii din unitățiile de locuit, dacă acceptă plata parțială a salariului. Noi am reușit multe aici la fața locului și vom căștiga și în instanță”, se arată purtătorul de cuvânt al FAU-ului, Erik Hagedorn.
În ziua de miercuri 20 mai 2020 a venit Ministera Muncii, Violeta Alexandru, în vizită la ferma din Bornheim. O mare parte din muncitorii și muncitoarele și-a găsit la alte ferme o nouă angajare sau s-a întors în România. Aproximativ 50 de persoane încă așteaptă la Bornheim să-și iau salariile restante. Datorit datelor de contact adăugate împuternicirelor pentru avocat, vom putea fi în stare să le dăm sprijin și să le reprezentăm în instanță și în momentul în care persoanele nu se mai află la Bornheim.
Contact:
Erik Hagedorn, purtător de cuvânt: +491784618733
FAUbn@fau.org
twitter.com/FAUBonn
Un record de la conferința de presă îl găsiți pe canalul nostru la Twitter.